Saturday, February 26, 2011

Consorțiu universitar. Pro sau contra?

La începutul lunii ianuarie a anului 2011, ministru educației Daniel Funeriu a declarat în cadrul unei conferințe de presă susținută la Iași că este necesară dezvoltarea în România a unor poli universitari de elită, subliniind în acest sens că noua Lege a Educaţiei încurajează fuziunea instituţiilor de învăţământ superior sub umbrela unor consorţii universitare. În acest sens rectorii unor universități din țară raspund întrebărilor trimise prin e-mail din partea agenției de știri online din domeniul învățământului superior european, ESNA Berlin, unde am urmat un stagiu de practică timp de 3 luni.

Întrebările au fost:
1. In calitate de rector a instituției de învățământ superior pe care o reprezentați, care este opinia dvs referitoare la ideea ministrului educației de a fuziona mai multe universități pentru a forma un pol universitar?
2. Considerati ca fuziunea universitatilor va afecta prestigiul de care se bucura la ora actuala instituția dumneavoastră?
3. Cu ce universitati ati dori sa va alaturati pentru formarea unui pol universitar?
4. Ati fi de acord ca dupa fuziunea cu alte universitati, instituția dumneavoastră sa fie sub patronatul altei universitati, sau veți pleda pentru ca ea să fie universitatea "mamă" iar restul să se subordoneze ei?

Rectorii mi-au răspuns:
1. Ion Roșca, rectorul Academiei de Studii Economice din București
Răspuns
Buna ziua,

1. Cred ca numarul universitatilor din Romania este mare. Multe dintre ele s-au inf
iintat dupa 1989 in localitati fara traditie universitara, in zone apropiate unor Centre de invatamant c
onsacrate. Fuziunea trebui facuta dintre primele spre celelalte.
2. S-ar pierde un brand construit de 98 de ani.
3. Strategia ASE vizeaza dezvoltarea invatamintului in domeniul economic si al stiintelor administrative. Se poate adauga invatamantul de drept comercial. Universitatile care vor fi acceptate intr-un posibil consortiu - prin fuziune - vor trebui sa aiba aceste profile.
4. ASE din Bucuresti s-a infiintat in anul 1913, prin Decretul Regal al lui Carol I, dupa o perioada de straduinte indelungate si grele. Astazi, in Romania, ASE este recunoscuta ca cea mai importanta institutie de invatamant superior in domeniul economic, avand un bun renume national si international. Este o universitate mare, cu un patrimoniu consistent.
Nu cred ca membrii Comunitatii universitatii nostre vor ac
cepta fuziunea catre alte universitati.


Cabinetul Rectorului
Academia de Studii Economice din Bucuresti

2.Ioan Pânzaru, rectorul Universității București
Răspuns

Conform art. 194 din Legea Educaţiei, univerisităţile acreditate auposibilitatea (nu obligaţia) de a dema

ra proce

duri pentru fuzionare. Universitatea din Bucureşti este conştientă că aceasta este şi tendinţa care se manifestă în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Însă este prematur ca instituţia să se pronunţe acum în privinţa comasării/fuziunii cu alte universităţi.

Procedura de fuziune este una complexă. În acest moment, Universitatea din Bucureşti este în etapa de „explorare”. În acest sens, în perioada următoare, Universitatea din Bucureşti va primi vizita Consorţiului de universităţi al Marii Regiuni (Metz, Nancy, Luxembourg, Liège, Saar, Trier,Kaiserslautern). Reprezentanţii Consorţiului vor susţine o prezentare a modului în care a avut loc fuziunea, astfel încât să avem un model de bune practici înainte de a trece efectiv la procedurile de fuziune.

O zi frumoasa,
Anca Goga
Responsabil Relatii cu Presa,
Biroul de Relatii Publice
Universitatea din Bucuresti

3. fostul rector al Universității
"Alexandru Ioan Cuza" din Iași, Dumitru Oprea

Răspuns
A pledat de-a lungul timpului asupra unificării celor cinci universităţi de stat din Iaşi şi formarea unui consorţiu universitar pentru ca astfel instituţia de învăţământ superior să fie inclusă în topul universităţilor europene.



? Întrebarea finală rămâne: oare ministrul va reuși să creeze acest consorțiu universitar sau nu va fi susținut decât de Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași?

! Țin să precizez că la acest e-mail trimis mai multor rectori din țară, Andrei Marga, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj nu a răspuns mesajului nostru.





No comments:

Post a Comment