E frumos Bucurestiul cand nu stai zi de zi in el. E ca un
print poleit cu aur care atunci cand se intalneste cu vizitatorii isi ia aere
de gentelman si foloseste cele mai bune maniere. Insa daca ajungi sa il vezi zi
de zi un an, doi, vezi de fapt ca in spatele aurului poleit e o mare rugina....cu
oameni frustrati si rai fara nici un sens, cu tipete si vorbe grele spuse de
amorul artei....de praf care-ti ajunge pana in stomac si un parfum greu
respirabil in mijloace de transport....Si ascunde in spatele sau oameni aparent
fericiti dar care sunt prea obositi sa se mai joace cu copii lor, care cred ca
un job intr-o corporatie care ii exploateaza este un privilegiu si ca dragii de
copilasi pot trai si cu bonele sau mai nou in afterschool...poate mi s-a luat
mie de el....poate doar parcurile imi mai plac....si alea cand sunt populate
doar de pasari...dimineata mult prea devreme pentru oameni....poate ca mi s-a
luat mie de el.....si ti se ia din pacate....
E un oras care iti poate oferi "posibilitati" dar
care iti poate fura usor timpul cu cei dragi, cu familia ta, cu animalul tau de
companie. Ma uit la oamenii care ma inconjoara...Sunt mereu pe fuga...mereu nu
au timp.....Sunt prea preocupati sa faca bani....sa mearga la un
job....prost....bine platit....ce conteaza.... Sa munceasca si la cate doua trei
joburi....Si uita....uita sa traiasca....
De cand nu au mai tras acesti oameni aer profund in piept si
sa ii simta gustul aerului dimineata cand roua abia se asterne pe iarba?
