Astăzi, din ce în ce mai mulți studenți își doresc să studieze într-o țară străină crezând astfel că pot obține un loc de muncă mai bine plătit. Realitatea însă mi-a demonstrat că puțin contează țara în care faci o facultate. Vara anului 2010 a fost perioada în care am încercat să mă angajez în domeniul meu- jurnalism. Deși bănuiam că nu va fi ușor deloc, mai ales pentru că eram studentă în anul 3 la facultate, mi-am încercat totuși norocul. Majoritatea agențiilor de presă îmi ofereau doar posibilitatea de stagii de practică invocând pretextul că sunt încă studentă. Am acceptat propunerea lor și am urmat varii stagii de practică în domeniul jurnalismului. Deși nu am căpătat remunerație după urma tuturor stagiilor, am câștigat totuși experiență și am înțeles cum trebuie să te organizezi pentru a-ți îndeplini sarcinile.
Am stat de vorba pe acest subiect al falsei impresii despre România cu o fostă colegă de liceu A. care este studentă în București la Facultatea de Limbi Străine.
Prima ei întrebare a fost aceasta:
A: ...dar...tu nu ești dezamăgită de România?
[mă gândeam... de ce aș fi? Așa că i-am răspuns]
B: Nu. Mie îmi place România. Și am multe oportunități Eu una le-am căutat în 2010 și am umblat un pic. Dar e posibil. Mai greu, adevărat, dar am variante plus planuri auxiliare dacă nu reușesc pe calea propusă în primă fază.
[apoi a urmat, ca în cele mai multe cazuri, momentul în care persoana cu care comunici să nu simtă același entuziasm ca al tău în a te lupta cu furtunile. Astfel, A. a considerat că ea nu are acel ceva special de a reuși; ceea ce e total fals. Toți suntem speciali și puternici în felul nostru. Avem însă nevoie de acel imbold care să te facă să pornești la război.]
A: măi...ce-i drept eu nu am fost niciodată ca tine...nu m-am înfipt pe ici pe colo să văd cum stă treaba...de exemplu nici nu știam că și aviația are nevoie de P.R.-ist. Eu acum am contract cu editura RAO. Le traduc cărțile. Plata e bună...numai că sistemul de plată e...bătaie de joc.
[pentru a încerca totuși să o ajut și să îi dau acel imbold de a ieși în față,
i-am vândut un pont...gratis]
"La parlamentul european este un job de 5 luni pentru traducători, plătit cu salariu de aproximativ 1000 euro sau chiar mai bine"
B: Vrei un pont în traduceri?
A: Ia zi!
B: La parlamentul european este un job de 5 luni pentru traducători, plătit cu salariu de aproximativ 1000 euro sau mai bine chiar. Nu știu exact salariul. Stai să caut linkul.
[moment în care i-am dat linkul cu acel job plus alte linkuri cu stagii de practică pe traduceri. Ea a început să posteze pe messenger fața aceea care râde ca un nebun. Probabil nu credea că poate fi posibil și îmi spune:]
Cât cheltui ca student în Berlin?
A: Zi-mi de bani.
B: Păi... bursa mea din Germania a fost de 600 euro pe lună timp de 3 luni pentru că e pentru stagiu de practică.
A: Bine că nici asta nu e o problemă mare. Mătușa mea mă ajută cu banii.
B: Chiria în Berlin e între 150-250 de euro. Abonamentul la mijlocul de transport a aproximativ 53 de euro pe luna. Deși pare mult, e cât de cât avantajos deoarece îl poți folosi și la metrou și la autobuz și la tramvai.
A: Știi ce mă interesează pe mine tare de tot?
B: Ia zi.
A: Explică-mi totuși, ca timp, dacă ar fi să plec totuși cu stagiu de practică în Berlin pe traduceri, când ar trebui să încep stagiul? Că dacă pot să prind să ajung în Germania înainte de licență...l-am apucat de Doamne- Doamne de picioare. Mi-e teamă că nu i-au licența la germană. Și acolo cu cât mai știu aș învăța repede.
A: Ai putea începe în martie.
B: Eu vreau sa te ajut dacă pot că nu mă doare mâna să tastez și să-ți dau niște idei. Eu nu îți promit că te urc în avion, dar te duc până la aeroport măcar.
"Nu mai ziceam nimic pentru că eram cu gura
căscată la linkurile pe care mi le-ai trimis."
A: Nu mai ziceam nimic pentru că eram cu gura căscată la linkurile pe care mi le-ai trimis. Job la Facebook? Job la Google? Nu m-am gândit niciodată că pot exista. Eu am nevoie de cineva care să mă scuture tare tare și să îmi deschidă ochii. La RAO am aplicat de gura unei colege de facultate și am luat deși erau doar 7 locuri disponibile. Nu credeam că voi fi aleasă. Eu nu vreau să câștig bani acum. Nu e musai. Înțeleg bine faza cu CV-ul și cu experiența pe care trebuie să o ai.
[apoi a urmat o discuție lungă despre licență și despre câțiva dintre foștii noștri colegi de liceu cu care am mai ținut legătura în timp. Ea m-a invitat la ea atunci când voi veni în București.]
Concluzia mea...
După această discuție care în arhiva mea este mult mai mare am ajuns la concluzia că unii studenți români, majoritatea cu care am discutat, nu își iubesc țara și nu au o părere bună despre România. Acest fenomen are loc datorită avalanșei de informații venită prin toate canalele media (tv, radio, ziar, internet etc) și în care străinii dau "cu pietre în noi și cu vorbe grele", știrile de la televizor arată numeroasele greve din țară și vedem zilnic oameni care declară că în România nu se poate trăi decent, că studenții termină o facultate și rămân șomeri. După părerea mea, acești oameni nu au un exponent concret de comparație. Ei compară și judecă după ce
spun alții.
Dacă însă ar pleca în străinătate să trăiască și/sau să studieze măcar 3 luni vor realiza subit că România este cea mai frumoasă țară și că Germania, Bulgaria, Italia sau alte țări "civilizate" nu au cu nimic mai mult și nu sunt cu nimic mai deosebite decât România. Problemele sociale și existențiale sunt aceleași oriunde în lumea asta.
Fiind printre germani în Berlin nu m-am simțit cu nimic mai deosebită sau deloc în peisaj. Dacă reușeam să spun câteva lucruri în limba lor nici nu sesizau că nu aș fi de-a lor. Prin urmare nu etnia face diferența ci bunul simț și buna creștere.
Mesajul dintr-o reclamă de tărie apărută recent, exprimă mult mai mult decât aș putea rezuma eu discuția cu A. Click aici și urmăriți reclama.
Buna ziua,
